V-ati intrebat vreodata de ce e nevoie sa consumam sute de tone de hartie pentru a monitoriza intentiile politice ale cetatenilor la alegeri? Sistemul nostru electoral a ramas, iata, la nivelul secolului XIX. Intarzierea aparatului electoral a creat niste anomalii incredibile in aceasta campanie pentru prezidentiale din Romania. Una dintre ele este legata de numarul de minim 200 000 de semnaturi care permite accederea pe functia de candidat. Asa ceva este mai intai o ingradire a articolului 37 din Constitutia Romaniei privind „Dreptul de a fi ales”. Dupa cum s-a vazut, strangerea a 200 000 de semnaturi e imposibila fara un aparat de partid consistent. Practic independentii care propun programe noi sunt esclusi de la a fi alesi prin acest prag al numarului de 200 000 de semnaturi. In felul acesta perspectivei schimbarii reale a politicilor este in vorba goala, in conditiile in care aceeasi oameni se succed la guvernare. In plus, semnaturile copiate la xerox au generat suspiciuni ca ele au fost folosite inainte pentru altcineva si ca acum sunt pur si simplu vandute. Un prezidentiabil care nu a strans 200 000 a declarat ca la un moment dat i s-a propus un targ, adica sa i se vanda astfel de semnaturi contra sumei de 60 000 de Euro.
Pe langa asta, apar alte probleme in plus odata cu intrarea in vigoare a legii privind protectia datelor. Aceste semnaturi sunt stranse de niste voluntari nepregatiti in domeniul protectiei datelor personale, dupa cum a observat jurnalistul Radu Moraru. Acuzatiile de frauda ar disparea total daca aceste semnaturi preliminare ar fi stranse cu un ID electronic intr-o baza de date publica.
Tehnologia poate depasi cu usurinta acest handicap. Se poate crea un site gen portal pe internet, un fel de retea sociala publica unde fiecare sa-si creeze un profil cu date reale si care sa inregistreze optiunile politice ale tuturor cetatenilor. O astfel de retea ar putea tine foarte bine si de recensamant. Fraudarea ar fi imposibila pentru ca omul si-ar verifica in mod constant concordanta intre optiunea sa si baza de date unde decizia lui este pastrata. Astazi exista Facebook, o companie privata care face asta. O astfel de retea de socializare are multe hibe in ea. Dar chiar si ea ar putea face o contabilizare cat de cat obiectiva a optiunilor de vot. Insa publicarea optiunilor personale pe aceste retele e ceva ce sistemul neo-dictatorial actual nu doreste. Sub pretextul interzicerii campaniei electorale in ziua alegerilor, publicarea optiunilor personale se sanctioneaza cu amenda babana . Speriati de posibilitatea amenzii, multi nu isi publica optiunile spre a fi verificate. Exact asta nu doreste noua dictatura: respectiv sa nu fie confruntate sondajele si rezultatele contrafacute de ei cu ceea ce a votat de fapt poporul. Alegerile sunt astfel la fel de fraudate precum cele ale dictaturii clasice.
Din dreptul de pastrare a secretului votului, observam ca secretul e deja o obligatie. Votul trebuie sa ramana „secret” tocmai pentru a nu fi monitorizat de observatori independenti. Desigur, nu in sens de protectie a celui ce voteaza; numai suspiciunea ca cineva ar trebui protejat de opiniile sale politice miroase a dictatura. Nu. Secretul se refera exact la impiedicarea renumararii voturilor. Daca aceste voturi exprimate in paralel ar fi contabilizate si vizibile de toti, atunci astfel de manevre de masluire a rezultatelor nu s-ar mai putea face. Si, iata, amenzile pentru cei care isi publica votul sunt menite sa-i descurajeze pe multi sa incerce asa ceva.
Din pacate, in naivitatea lor, multi nu-si pun deloc intrebari despre temeiul logic si mai ales manipulator al acestei masuri. Cum sa fie campanie electorala o simpla exprimare a optiunilor politice? In primul rand, omul simplu nu stie sa faca o astfel de campanie. Apoi, conform acestei logici, afisele puse peste tot in spatiul public ar trebui si ele distruse in ziua alegerilor, pentru ca ele chiar fac campanie electorala. O alta ciudatenie e faptul ca televiziunile se intrec sa arate in ziua alegerilor candidatii ca merg la vot, dar daca un simplu cetatean isi arata optiunea deschisa in aceeasi zi, asta se cheama campanie electorala. Desigur interesele sunt diverse: in primul caz se incurajeaza cat mai multi sa mearga spre a se indeplini cumva o majoritate care voteaza si care sa dea o oarecare legitimitate „democratiei”. Insa in celalalt caz exista riscul ca optiunile majoritatii sa nu concorde cu rezultatele. Conform cu principiul stalinist ”Nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile”, fraudarea alegerilor este un semn tipic al dictaturii.
Ei bine, toata aceasta cheltuiala inutila este foarte eficienta si pentru beneficiarii acestui nou tip de dictatura. In plus de asta, democratia are niste probleme grave, desi e recunoscuta drept cel mai uman sistem social. Ideile politice ale poporului care uneori pot fi nocive. Am fost ani de zile sustinatorul democratiei directe. Insa un popor plin de frustrari precum cel american sau roman ar avea tendinta sa aleaga un Hitler. Asa s-a intamplat cu nemtii insisi in anii 30 (la momentul preluarii puterii Hitler era sustinut de majoritate, chiar daca cu un an inainte iesise pe locul 2 la alegeri). Daca nici poporul german, marele popor german, n-a putut face ceva bun din democratie, atunci ce am face noi ca romani? Am pleca la razboi cu ungurii sa le-aratam noi de suparare ca ne-au luat rusii Basarabia...
Poporul Francez, alt mare popor, poporul care a inventat practic democratia prin celebra sa Revolutie (SUA nu era o tara atunci, ci o colonie rebela), a creat un haos teribil dupa ce l-a decapitat pe regele Luis al XVI-lea. Dupa ce l-au decapitat pe rege au inceput sa decapiteze aristocratia franceza. Dupa care au trecut la suspiciuni unii fata de altii si au inceput sa se casapeasca pe ei insisi. Atunci s-a inventat ghilotina, dupa ce nu erau destui calai pentru decapitari. Robespierre, capul revolutiei a ajuns si el decapitat de ghilotina. „Marat asasinat”, a ajuns personaj in celebra pictura a lui Jacques-Louis David.
Daca nu venea Napoleon Bonaparte poporul putea crea un adevarat genocid asupra lui insusi si sa se auto-distruga. Dar ororile nu s-au oprit nici pe departe. Pretul acestei experiente traumatice a fost dictatura instituita de el ulterior. Apoi, in urma razboaielor lui de prin Europa au murit intre 3 - 6,5 milioane de oameni . Iar admiratia providentiala a poporului fata de un astfel de lider a creat predispozitia pentru dictaturi si mai odioase in secolul XX, respectiv cea hitlerista si cea stalinista care au inzecit impreuna numarul mortilor in razboaiele ce au urmat.
Iata ce orori poate crea democratia directa! Atenienii secolului 5 ien, cei care au practicat pentru prima data democratia au putut vedea asta pe propria lor piele. Aristotel a descris cu o luciditate traita pe viu modul in care democratia poate degenera in tiranie atunci cand majoritatea decid sa-si cedeze puterea politica unui astfel de om carismatic. Asta pentru ca grecii au avut mereu conflicte cu persii, fapt ce le-a produs traume. Experiente traumatice intercomunitare transgenerationale le creeaza acestor popoare predispozitie intrinseca pentru „bataie” si conflict il face incapabil sa ia decizii echilibrate pentru societate. Numai faptul ca poporul e dispus sa investeasca putere politica intr-un rege sau un presedinte care sa decida pentru ei, arata predispozitia antidemocratica a acestui popor.
Iata in video-ul de mai jos ce optiune politica au americanii de rand:
Stati un pic si nu radeti ca nici ai nostri nu-s mai breji!
Exista o diferenta notabila, care ma face mandru ca sunt roman (pe tema asta) si nu american: prostia romaneasca e candida, e pacifista, in timp ce aia americana, dupa cum vedem, e agresiva, maligna.
Nu poti sa faci democratie cu astfel de oameni, nici de-o parte nici de alta. Cand Hitler spunea ca poporul nu isi doreste o democratie, nu gresea. Singura precizare ce trebuie facuta e aceea ca exista popoare echilibrate care pot sustine o democratie. La nivelul inconstientului individual, reunit intr-unul colectiv odata cu asocierea, poporul cu experiente traumatice isi doreste un despot cu mana de fier care sa ii razbune traumele. Mai mult decat atat, acest despot trebuie sa ii indeplineasca poporului si fantasma „identificarii cu agresorul”, adica sa il ridice peste alte popoare. Asa se intampla cu orice fel de om abuzat care incearca sa isi faca dreptate singur. Hitler, Napoleon si Stalin sunt figurile tipice indragite de popor, care in final duc la ruinarea lui. Exista, da, o doza de masochism in ideile politice ale cetateanului care isi are cauza in subordonarea sclavagista cu care a fost educat timp de milenii . E un mare paradox acela ca, incercand sa iasa din conditia mizera de sclav in care a fost format timp de mai multe generatii, poporul mai mult se inrobeste. El se agata de o idee nobila, precum „poporul special” sau „conducatorul suprem”, „liderul”, „furherul”, dupa cum a observat cu o claritate de microscop Gustave Le Bon*. Apoi el se identifica cu acestea, dupa care incearca sa puna in practica cele mai barbare crime, precum jefuirea sau inrobirea altor popoare sau comunitati.
Pentru a evita o alta catastrofa precum astfel de drame reiesit atunci cand poporul a iesit la lupta, marile familii Rothschild si Rockefeller care guverneaza astazi lumea au implementat politica de jucarie. Ea permite interpunerea intre aceste idei politice nocive spre a nu crea astfel de catastrofe. Manipulatorii din rmbra au scos in fata anumite marionete care au suficienta carisma incat sa fie votate de niste oameni cu cultura politica medievala si dominati de o mentalitate infantila, de supunere fata de o pozitie paterna, dupa cum a observat Freud**, si el foarte precis. Adica niste analfabeti politic, ca s-o spunem direct. In decizia lor nu se intrevede eficienta rezolvarii problemelor, ci regresia la o idilica stare infantila sub protectia unui tata atotputernic, liderul absolut, un fel de zeu pe pamant. Poporul isi cedeaza nu doar puterea politica astfel, dar si responsabilitatea morala pentru crimele ce urmeaza ca urmare a punerii in practica a „dreptului celui mai puternic”, adica a jafului. Dupa ce razboiul da gres, si poporul e traumatizat fizic si moral, poporul se ridica impotriva fostului lider suprem pe care apoi il vede ca si calau. Acest model psihologic se repeta identic in politica de jucarie: poporul isi alege un lider, ii da la nivel simbolic putere politica, si apoi se plictiseste de el sau chiar se ridica impotriva lui.
Dar, spre deosebire de patricidul politic traditional descris de Freud, schimbarea periodica a liderului politic in democratie e menita sa consume doar la nivel simbolic aceasta predispozitie a supusilor spre razbunare. La fel se intampla si cu predispozitia ultranationalista spre jefuirea altor comunitati. Democratia de jucarie este un totalitarism controlat pentru a lasa cat mai putine cicatrice psihopatologice unor minoritati. Pentru a evita revolutiile populare care conduc la genociduri precum cele din al doilea razboi mondial, SUA creeaza periodic razboaie clasice dar de mici dimensiuni prin care sunt atrasi si schiloditi potentialii revolutionari. La ce instrumente de control au CIA, razboiul cu tari precum Irak sau Afganistan s-ar fi putut face din satelit. Insa, la fel ca si in cazul democratiei de jucarie, si razboaiele lor de jucarie sunt niste mecanisme foarte profitabile de curatire a societatii de „elementele reactionare” (eugenie) la fel cum faceau dictaturile. Tinerii predispusi la violenta, eventual abuzati pe strazile rau famate cand erau copii si dornici de razbunare ca adulti sunt atrasi in aceasta retorica a demnitatii si respectabilitatii militare. Dupa ce vin de acolo schiloditi si cu PTSD nu mai pot fi decat boschetari si nu revolutionari cum ar fi putut fi.
Principalele instrumente ale implementarii politicii de jucarie sunt serVICIILE secrete, Pres(h)a si Ju$titia. Am descris in trecut aici mecanismul psihologic de manipulare a atragerii adeptilor intr-un joc de manipulare si control. Niste agenti de-ai lor, dupa cum vedem, joaca rolul de responsabili unici pentru deciziile politice. Avand pretentia ca reprezinta o parte din cetateni, aceste marionete joaca teatru de adversari la nivel real pe piata informationala. Iar alegatorii, adevarati gura casca, asista la aceasta „lupta” ca la un meci de box. Am scris destul impotriva acestor institutii dupa ce am luat contact direct cu ele in viata de zi cu zi , dar si de la nivel teoretic precum aici . Le detest ca nimeni altul. Dar iata ca ele au la baza o functie pozitiva, de a implementa o dictatura controlata in schimbul uneia clasice precum cele enumerate mai sus. Din pacate eu nu sustin teoria „raului cel mai mic” si din cauza asta detest si aceste institutii.
Da, nu exista cultura democratica pentru popoare care au trecut prin experiente sociale traumatice. Din pacate, poporale sudice si/sau cele expuse le traume istorice creeaza tragedii metasociale atunci cand functioneaza in democratie. Democratia directa e pentru poporalele nordice care au respect pentru totii membrii comunitatii lor dar si pentru restul popoarelor vorbitoare de alte limbi. Democratia directa e pentru poporalele echilibrate, care nu au fost supuse la asa ceva. Solutia in viitor este tocmai reducerea progresiva a traumatismelor sociale si a educatiei politice pentru ca poporul sa poata lua decizii intelepte si nu radicale.
Faptul ca democratia este imposibila pentru un popor frustrat e justificat. Insa faptul ca sistemul devine din ce in ce mai dictatorial si ca libertatile cetatenesti se restrang nu mai e justificat. Deja un astfel de sistem e o dictatura a profitului. Similitudinile sunt frapante. Germania hitlerista i-a stramutat pe evrei in odioasele lagare de concentrare. Rusia stalinista a deportat numeroase populatii in Siberia. „Marile civilizatii” au deportat populatiile africane pe post de sclavi in tot Occidentul. La fel cum aceste mari dictaturi au stramutat populatiile, fortandu-le sa-si paraseasca locurile natale, in acelasi fel face si „democratia” actuala. Diferenta am analizat-o detaliat in acest articol si reflecta insasi diferenta intre sclavul clasic si executantul modern de ordine. Primul este amenintat cu bataia sau moartea, celalalt este manipulat, pacalit si ademenit cu imbogatirea.
Una este sa te interpui intre tendinta cetateanului din popoarele frustrate spre a nu cadea prada exceselor revansarde fata de alte comunitati, si cu totul altceva inseamna atragerea inocentilor traditionali in acest malaxor diabolic al consumismului . Aici sistemul devine la fel de rau precum dictaturile clasice. Bolile diverse precum cancerul diabetul, infarctul, diabetul sau atacurile cerebrale au inlocuit moartea naturala. Medicina psihosomatica a fost suprimata spre a nu comunica omului simplu legaturile dintre aceste boli si stresul de fiecare zi. Insa, atata timp cat a putut, ea a spus suficient pentru a concluziona ca sistemul politicii de jucarie bazat pe extragerea profitului maxim este cel mai draconic sclavagism care a existat vreodata pe fata pamantului. Sclavia clasica ucidea 2-3 % dintre rebeli spre a-i potoli pe ceilalti. Razboaiele si ororile marilor dictaturi ale secolului al XX-lea au condus la moartea a doar 28,5 % din populatie (70 000 000 din 2,000,000,000 in 1950 ) . In momentul asta singura satisfactie este ca moartea survine mai tarziu si dupa o perioada oarecare de convalescenta in care cauzele sunt pierdute undeva in neantul experientelor din tinerete.
Democratia de jucarie nu are un plan concret de emancipare a poporului si nici macar a sine insasi. La fel ca un mascul beta, frustrat ca nu se poate imperechea, fiind invins de un alfa, spionii din aceste institutii isi traiesc mojicia in mod mediocru. Singura lor satisfactie e aceea de a observa prostimea si a o manipula precum un antropolog cu triburile sau un biolog ce face experimente pe diferite tipuri de organisme. Acesti spioni isi traiesc si ei satisfactia mojica de a se confunda cu Dumnezeu, mai creand o diversiune pe aici pe acolo, mai omorand cate o adolescenta precum cel pe care sistemul il protejeaza in cazul Caracal . Nu se pot justifica moral astfel de actiuni doar prin prisma faptului ca dictaturile clasice au creat orori si mai mari. Iar experienta mea personala cu acest nou tip de dictatura ma va face sa o detest cate zile voi avea, indiferent de partile sale bune.
Cand tu ca sistem social te folosesti de acest mecanism de echilibrare politica prin interpunere pentru a restrange libertatile individuale, atunci esti chiar o piedica in calea evolutiei sociale si emanciparii populare. Dupa ce reduci nivelul de trai al cetatenilor si ei ies in strada sa protesteze tu ce faci? Te pui cu bastoanele si gazele lacrimogene pe el? Creezi artificial traume poporului pentru propriul profit, in loc sa le elimini. Pai atunci tu statule, esti mai rau. La fel cum poporul frustrat are intentia de a subjuga alte comunitati, si tu ascunzi in intentia de a-l echilibra nevoia de a-ti pune in practica VICIILE maladive. Asa ai facut cel pe care tu l-ai ascuns in cazul Caracal .Intarirea sistemului politienesc conduce la psihgopatologizarea excesiva a populatiei. Adica la dezvoltarea unor pulsiuni excentrice fara posibilitate reala de satisfactie, sau cu rezultate criminale precum sadismul ucigas .
Atunci cand aceasta democratie de jucarie a ajuns mai rea decat dictatura comunista, eu unul simt nevoia sa intervin. Saracia si mizeria comunitara este artificial creata pentru extinderea privilegiilor unei oligarhii. Nu le mai ajunge milioanele si miliardele, nu le mai ajung masinile, vilele si concediile prelungite. Dupa ce au ajuns la astea, clica oligarhilor a inceput sa aiba ideatie paranoica de forma religioasa. Au inceput sa se creada adevarati dumnezei care decid cine traieste si cine moare. Practica sadismul ucigas , iar sistemul (adica tot ei) ii protejeaza. In ritmul acesta riscam sa ajungem cu totii niste sadici ucigas care sa ne urmarim unii altii sotiile si fiicele pentru a le ucide spre a ne pune in practica viciile maladive consolidate transgenerational.
Privilegiatii si-au luat in mod prevazator masini blindate si bodyguarzi pentru a se feri de furia publica. Au implementat un sclavagism vopsit in democratie de jucarie, pentru a-si extinde privilegiile, pentru a-si pune in practica perversiunile maladive, precum cel care a rapit fetele de la Caracal. Cu ce te deosebesti tu ca institutie din democratia de jucarie fata de ultranationalistul predispus la razboi prin democratia directa? Produci aceleasi traume sociale, doar ca ai instrumente mai eficiente de ascundere a lor. In urma ta cetateanul simplu devine din ce in ce mai frustrat si agresiv. Mediul social devine toxic. Un adevarat pericol public. Si eu ca simplu cetatean trebuie sa suport consecintele huzurului lor? Nu nu nu. Voi denunta acest nou tip de dictatura care a ajuns mai rea decat dictatura comunista, dupa cum am putut observa direct.
Plus de asta, nu exista pentru noi ceilalti, cei care am depasit momentul sustinerii dictaturilor un organism de actiune. La fel ca si comunismul care taia varfurile spre a fi aliniate mediocritatii, in acelasi fel democratia de jucarie ne aplatizeaza pe noi care am inteles modul de functionare al societatii si nu sustinem ultranationalismul la aceasta minoritate modesta. Pentru noi nu ati creat institutii. Si suntem cativa. Noi avem de ales intre a contribui la politica voastra de jucarie pentru cobaii de la baza piramidei sociale sau a deveni apolitici. Pai cum ramane cu definitia aristoteliciana a lui zoon politikon? Ne redefiniti voi umanitatea precum animalelor din ferme viata? Nu mie. Eu nu va sustin in aceste experimente sociale si veti avea in mine un adversar spiritual care nu vede alta cale decat sa va deconspire in tot ce faceti!
Postări
Niciun comentariu:
Write comments